„Sarcina, malnutriţia, dietele, severe, starea post-febrilă, post-intervenţii chirurgicale, infecţiile severe, comorbidităţile – disfuncţia tiroidiană, anumite medicamente – citostatice, retinoizi, hipolipemiante, anticonvulsivante, betablocantele, hormonii, anticoagulante – şi factorii genetici influenţează căderea părului, uneori şi la 3 – 4 luni de la factorul declanşator“. Alopecia pote fi cauzată de anumite boli autoimune, psihice, de tracţiunea mecanică a firelor de păr, de infecţii micotice sau bacteriene, unele cutanate, altele cu transmitere sexuală, de tulburări hormonale şi de factori genetici „Uneori, conduita zilnică accentuează căderea părului: spălarea zilnică a părului, taparea lui, utilizarea dispozitivelor pentru ondulare sau îndreptare, decolorarea, permanentul chimic, expunerea excesivă la UV pentru că soarele deschide culoarea părului asemenea unui decolorant, îl slăbeste şi îl distruge, manevrarea brutal – uscarea părului cu multă căldură, periere agresivă, şampon nepotrivit, ştergerea agresivă cu prosopul, prinderea prea stransă a părului“, enumeră medicul specialist.
Cât contează moştenirea genetică Structura, densitatea şi aspectul firului de păr este determinat, printre altele, şi genetic. „Răspunsul foliculilor piloşi din unele arii ale scalpului la influenţele hormonale este determinat genetic, astfel încât după decada 3 – 4 la bărbaţi şi 5 – 6 la femei, căderea părului urmează un anumit tipar – uneori influenţat genetic. La bărbaţi pierderea progresivă a părului în ariile centrale şi fronto-parietale ale scalpului , iar la femei pierderea difuză în regiunea mediană a scalpului.“ Cum ne menţinem părul sănătos? „Trebuie să îl spălăm des dacă lucrăm outdoor, dar nici prea des, întrucât acesta poate deveni uscat prin pierdera uleiurilor naturale şi se poate deteriora. Şampoanele nu trebuie să conţină sulfaţi sau parabeni. Părul colorat necesită mai multă grijă şi produse special.“ Părul trebuie uscat în totalitate după spălare. „După spălare, pieptănaţi-vă părul cu un pieptene cu dinţii rari sau cu degetele. Folosiţi un prosop pentru uscare, apoi folosiţi un uscător de păr, dar cu setarea de warm şi nu de hot.“ Stylingul trebuie să fie minim. „Nu periaţi părul prea mult, întrucât va rupe vârfurile şi va distruge cuticula. Încercaţi să nu folosiţi pieptănături care fixează bine sau trage părul. Tundeţi-vă regulat părul.“ Dieta influenţează şi ea aspectul şi sănătatea firului de păr. „Mâncaţi sănătos pentru a oferi părului cantitatea necesară de nutrienţi. Staţi hidrataţi. Beţi cel puţin 8 pahare cu apă sau alte fluide, în fiecare zi, pentru a vă menţine corpul hidratat. Apa este cea mai bună alegere, dar puteţi, de asemenea, să vă hidrataţi cu ceai, cu suc şi cu alte băuturi. Îndepărtaţi stresul din viaţa dvs. Stresorii fizici şi psihici pot cauza pierderea părului.“